Dosarul electronic de sănătate este o componentă integrată a sistemului informațional sanitar, care centralizează electronic, la nivel național, date și informații medicale esențiale.
Acest dosar conține informații clinice, biologice, diagnostice și terapeutice personalizate, acumulate pe parcursul vieții fiecărui pacient. Informațiile sunt consolidate și puse la dispoziția medicilor și pacienților pentru o mai bună monitorizare și gestionare a sănătății.
Pacientul este proprietarul de drept al datelor din dosarul său electronic de sănătate, având control deplin asupra accesului și utilizării acestora.
Odata cu implementarea Dosarului Electronic de Sanatate(anul 2016) toate datele medicale, incepand de la consultatii, trimiteri, analize, retete, foi de observatii, dar si antecedente si istoric evenimente, vor fi colectate permanent in siguranta. intr-un singur loc, totul organizat si disponibil online.
Dosarul electronic de sănătate îți oferă acces online, securizat și permanent la istoricul tău medical. Poți gestiona informațiile introduse de furnizorii de servicii medicale și consulta datele oriunde ai conexiune la internet.
DES este esențial în caz de urgență, permițând medicilor acces rapid la informațiile relevante care pot salva vieți. Ai control total asupra datelor: decizi cine poate accesa dosarul tău și poți vizualiza în orice moment istoricul accesărilor și al modificărilor efectuate.
Prin utilizarea DES, beneficiezi de un istoric medical consolidat, protecția datelor personale și o monitorizare eficientă a stării de sănătate, în deplină siguranță.